RSS
people

Vezi aici ce conţine “Spam”-ul din adresele de mail ale redactorilor Gazeta de Sud

 

Potrivit unei surse anonime, care ne-a trimis o informaţie clasificată, toţi redactorii de la cotidianul Gazeta de Sud au setat conturile de corespondenţă electronică în aşa fel încât mesajele de la Primăria Craiova să ajungă direct în “Spam”.

Nu am solicitat un punct de vedere oficial, dar ne gândim că decizia a fost luată după ce frontispiciul ziarului a apărut textul “ZIAR CENZURAT DE PRIMARUL Lia Olguţa Vasilescu”.

1 Comment | Tags: , , ,

Taxă inedită la Arhiepiscopia Craiova. Preoţii vor să sfinţească grătarele

Arhiepiscopia Craiovei introduce, experimental, în perioada 1-9 mai, slujbe de sfinţire a grătarelor. Taxa va fi diferenţiată în funcţie de kilogramele de carne pe care doritorii vor să le prăjească.

“Este un experiment pe care îl vrem reuşit. Evident, dacă vom constata că oamenii îşi arată disponibilitatea de a plăti către Sfânta Biserică o taxă modică, de aproximativ 100 de lei, vom extinde sfinţirea grătarelor pentru tot anul. Mai mult, chiar am putea cere o derogare în calendarul bisericesc, ceva de genul Ziua Sfântului Grătar”, explică o sursă din cadrul Arhiepiscopiei.

Slujbele de sfinţire vor avea loc chiar la faţa locului, pentru a se evita aglomeraţia la biserici.

2 Comments | Tags: , ,

Prezentă la Craiova, Elena Băsescu a cerut “cărțuri” de Coelho. Apoi și-a făcut abonament la Bibliotecă

Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, Elena, europarlamentar, a participat la Biblioteca Județeană din Craiova, la un seminar despre românii din Valea Timocului. Pentru a rupe gura cârcotașilor, Eba a cerut să citească Coelho.

“Mă bucur să văd că aici, la Biblioteca din Craiova, aveți foarte multe cărțuri. Citesc foarte mult și chiar acum aș vrea să răsfoiesc un Coelho”, a spus mezina președintelui.

Este într-adevăr o palmă pe care Eba le-a tras-o constestatarilor. Elena Băsescu nu numai că a citit câteva pasaje dintr-o carte de Coelho dar chiar și-a făcut abonament la Biblioteca Județeană din Craiova. A confirmat acest lucru însuși directorul Lucian Dindirică.

No Comments | Tags: , ,

Vezi aici ce echipă ar putea juca din vară la Craiova

Pe stadionul pe care chinezii vor să îl contruiască în Craiova, ar putea juca o echipă chiar din ţara investitorilor. Echipă care se numeşte LIAONING WHOWIN FC şi ar putea juca încă din vară pe actualul stadion.

“Chinezii ne-au propus, odată cu intenţia de a construi stadionul, şi împrumutarea unei echipe de fotbal de la ei, ceva cu Lia..staţi aşa să îmi aduc aminte, a da, LIAONING WHOWIN FC. Echipă bună, sunt pe locul 5″, spune o sursă din cadrul Primăriei Craiova.

Singurul inconvenient este că echipa chineză joacă în tricouri roşii. Dar nu e asta o problemă, că le facem albastre instant. Aşa cum am făcut şi Jiul Dunăre.

No Comments | Tags: ,

Silviu Prigoană, la Antena 1: “Adriana nu mi-a gătit niciodată în tigăi Dry Cooker”

Dacă urmăriţi scandalul anului la Antena 1, între cuplul Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu, vă informăm că am aflat, pe surse, care ar fi de fapt adevăratul motiv care a dus la divorţul dintre cei doi.

“Mă uit cu jind la Adriana cum prezintă tigăile acelea Dry Cooker. Toată căsnicia i-am spus: “Găteşte măi femeie şi mie într-o tigaie de-aia care face minuni!” Ea nu, şi nu. Cum să mai stai într-o astfel de căsătorie”, l-a întrebat Prigoană pe Dan Capatos.

Realizatorul emisiunii Un Show Păcătos nu a putut să răspundă. Am încercat şi noi să dăm un răspuns, dar nu am putut.

No Comments | Tags: , , , ,

Radu Berceanu ar fi lucrat la RAADPFL, iar Marian Jean Marinescu la RAT Craiova

Potrivit primarului Lia Olguţa Vasilescu, 99 la sută dintre membrii Partidului Democrat Liberal au lucrat, în mandatul trecut, la diverse regii ale Primăriei. Asta ne duce cu gândul la faptul că Radu Berceanu ar fi putut lucra la RAADPFL, iar Marian Jean Marinescu la RAT Craiova.

“Nu mai există nicio îndoială că tot partidul dumneavoastră a lucrat în regiile craiovene, domnule Cherciu. Eu cred că 99 la sută dintre membrii de partid au fost angajaţi în mandatul trecut”, a spus Lia Olguţa Vasilescu la sedinţa de consiliu local de astăzi.

Sinceri să fim, auzisem noi ceva-ceva, dar nu eram precişi. Acum avem confirmarea. Noi ştim precis că singurul pedelist care nu a lucrat în nicio regie este Lucian Prejbeanu. Asta pentru că omul deţine cel mai tare site de anunţuri, craiovaforum.ro, deci nu are timp să mai şi lucreze la regii. De niciun fel!

No Comments | Tags: ,

Comandă inedită la Fabrica de Avioane din Craiova: 100 de mături zburătoare pentru un nou episod din Harry Potter

Producţia la Fabrica de Avioane din Craiova ar putea fi relansată anul acesta, după ce realizatorii filmului “Harry Potter” ar fi comandat 100 de mături zburătoare.

“Tot ce pot spune în acest moment este că avem tratative ferme pentru această comandă. Cu siguranţă însă vă garantez că totul s-a făcut prin intervenţia nemărginită a doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu. Dânsa ne-a înlesnit întâlnirea cu producătorii filmului”, spune o sursă din cadrul fabricii.

În cazul unei reuşite, cei de la Fabrica de Avioane vor mai lua şi alte comenzi de mături zburătoare, chiar şi pentru piaţa internă.

1 Comment | Tags: , ,