RSS
people

După înființarea echipei de fotbal, încă o veste bună de la Primărie: vom avea și echipă de curling

După ce va înființa echipa de fotbal, Primăria are încă un proiect îndrăzneț: vrea să înființeze și o echipă de curling, singura dilemă rămânând liga în care va evolua aceasta. Din păcate, se pare că doar domnului Nedelescu, city-manager al orașului, nu îi surâde această idee.

“Eu cred în continuare că doar fotbalul este reprezentativ pentru orașul nostru. Nu am auzit de Champions League la sportul ăsta, curling. Și vă mai zic o chestie: poate să se lingă fiecare unde vrea, mie însă nu îmi place”, a declarat Nedelescu.

Echipa de curling va desfășura meciurile de acasă la Frigorifer, acolo unde se poate amenaja un loc propriu desfășurării acestui sport

No Comments |

Minune la Dăbuleni! Chipul lui Mircea Geoană a apărut într-o lubeniţă culeasă de un localnic

Miracol sau înşelătorie? Un gospodar din Dăbuleni a mers la câmp, pentru a culege câteva lubeniţe. Pe una dintre ele a luat-o acasă, pentru a o mânca împreună cu familia. Mare i-a fost mirarea omului nostru când a tăiat lubeniţa.

“Am crezut că am vedenii, deşi nu băusem niciun strop de vin. Nevastă-mea a dat un chiot de s-a auzit peste Dunăre, la bulgari. Din lubeniţă ne zâmbea domnul preşedinte Geoană, senatorul nostru”, a explicat înmărmurit bărbatul.

Casa omului a devenit acum loc de pelerinaj pentru localnici. După ce s-au pozat cu lubeniţa buclucaşă, acum cultivatorii de pepeni din Dăbuleni cer măcar câteva seminţe, pentru a le planta în grădinile lor.

5 Comments |

Un pensionar craiovean, către şoferul unui autobuz al RAT: “Ridică-te, băi,nesimţitule, nu vezi că sunt om bătrân?”

Un incident nedorit s-a petrecut în această dimineaţă într-un autobuz aparţinând RAT Craiova. Nemulţumit că nu are loc liber, un pensionar s-a dus ghiulea la şoferul autobuzului, cerându-i, nici mai mult, nici mai puţin, să îi cedea scaunul.

“Tocmai ce plecasem din staţie. A venit la mine un domn şi a început să mă apostrofeze: “Ridică-te, băi, nesimţitule, nu vezi că sunt om bătrân?” Mi-am continuat cursa, iar pensionarul, nemulţumit, a coborât la prima staţie”, a explicat şoferul.

Pe surse, am aflat că bătrânul intenţionează să se adreseze directorului de la RAT Craiova, Radu Preda, pentru a-i aduce la cunoştinţă comportamentul şoferului.

No Comments | Tags: , , ,

Comisia de disciplină a terminat inventarierea la Zoo Craiova. Au fost găsiți doi soldați germani, un pui de drac și cinci afgani

Comisia de disciplină care a avut sarcina de a prelua gestiunea de la fosta conducere a Zoo Craiova a terminat de inventariat bunurile pe care le-a găsit aici. Iată, punctual, cum arată lista de inventar:

1. Doi soldați germani, aflați în perfectă stare de congelare într-o ladă frigorifică- se presupune că au rămas în Craiova din timpul celui de-al doilea război mondial.
2. Un pui de drac- la biserica de lângă parc a avut loc o slujbă de exorcizare, iar necuratul s-a strecurat aici pentru a scăpa de cele sfinte.
3. Cinci afgani- urmau să fie preluați de un tir de bere și să fie călăuziți peste graniță, la Calafat.
4. Un carton cu ouă roșii- le vopsise fostul director Cojocaru, cu ocazia Înălțării.
5. Un caiet pe care scrie “Șpăgi, poezii și comentarii literare”- nu a putut explica nimeni ce e cu acest caiet.

Avem și noi o întrebare: ce vârstă au soldații germani și ce sumă era trecută în caiet la rubrica Șpagă?

No Comments | Tags: , ,

Specialiştii de la Zoo Craiova au aşteptat patru luni pentru a declara un pui de leu. “Am crezut că e pasăre colibri!”

După scandalul celor patru pui de leu care au murit la Zoo Craiova, angajaţii au găsit ieri un al cincelea pui, care însă este viu şi are patru luni.

“Cei de la Zoo nu au fost siguri, câteva săptămâni, ce rasă de animal este. Unii au spus că este pasăre colibri, alţii credeau că e dihor. Doar când a împlinit patru luni, ne-am dat seama că pasărea colibri nu are patru labe”, a explicat un reprezentant al Zoo Craiova.

Pentru importanta descoperire, angajaţii de la Zoo vor primi recompensă o excursie de două săptămâni în junglă, pentru a face studii asupra felinelor de toate felurile.

No Comments | Tags: , , ,

Culturi neobişnuite pe un câmp din Dolj.Poliţia caută acum pe cei care au plantat “seminţele”

Mare le-a fost mirarea unor săteni din comuna doljeană Întorsura, când au văzut, la marginea satului, o cultură neobişnuită. Pentru că nu au ştiut cum au ajuns “plantele” acolo, oamenii au sesizat Poliţia din localitate.

“Se fac cercetări, în sensul că am interogat deja mai mulţi localnici. Până acum nu avem niciun suspect, dar există o pistă pe care mergem. Am chemat la faţa locului şi specialişti în agricultură, pentru a ne spune despre ce fel de plantă este vorba”, a declarat şeful de post de la Întorsura.

Curioşi din fire, localnicii au încercat să rupă câteva “plante” pentru a le duce acasă, dar când au văzut că nu pot face asta, s-au lăsat păgubaşi şi au plecat la cârciumă.

 

No Comments | Tags: ,

Alertă! Stela Dojan, sosia primarului Craiovei, nu a postat nimic pe facebook de două zile

Ştiaţi că primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, are o sosie, nu? Dacă nu ştiaţi, daţi click aici  Exclusiv! Se repeta alegerile la sefia PSD Craiova.Motivul:Olguta si-a-trimis sosia in sala şi veţi vedea despre ce este vorba.  Ideea e că mai mulţi utilizatori ai facebook-ului reclamă fapul că Stela Dojan nu a postat nimic în ultimele două zile.

“Mă simt nereprezentat, ca să folosesc termeni mai la modă. Doamna primar este în china, sosia dânsei habar nu am unde este. Nu ştiu ce să fac în cazul acesta”, declară trist, un craiovean pe facebook.

Noi îi spunem tristului să nu dramatizeze. Poate Stela Dojan a fost şi ea în China, iar acolo nu e internet wireless peste tot. Iar doamna primar revine mâine la Craiova.

No Comments | Tags: , ,