RSS
people

Bătăile din cârciumile doljene nu vor fi anchetate în seara asta ci considerate şedinţe de “make-up” de Halloween

În eventualitatea în care în această seară, în unele cârciumi din judeţ se vor întâmpla bătăi între localnicii consumatori, aceste evenimente nu vor fi cercetate de poliţişti.

” Am convenit de comun acord cu poliţia că nu se vor depune plângeri. Până la urmă, este singurul mod de a-ţi farda faţa în mod natural. Evident, faze de genul topoare înfipte în spate sau cuţite în cap nu vor fi admise”, spune patronul unei cârciumi.

Încăierările vor purta generic denumirea de şedinţe de “make-up” pentru Halloween.

1 Comment | Tags: ,

Dovezi indubitabile că Mititelu are Justiţia la mână: judecătorii mănâncă zilnic câte o ciorbă de burtă la Periniţa

Dacă se mai îndoia cineva că Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea, nu are justiţia la mână, am aflat că acest lucru este cât se poate de adevărat. Mai mulţi judecători şi grefieri servesc zilnic masa de prânz la restaurantul Periniţa.

” Este adevărat, mai mulţi domni şi doamne de la Judecătorie, de la Tribunal, vin şi servesc masa la noi. Nu plătesc, ne-au spus că ei ţin cu Universitatea Craiova, şi să trecem pe caiet, la domnul Adrian”, a declarat sub protecţia anonimatului, un ospătar de la Periniţa.

Într-o scurtă anchetă efectuată la faţa locului, am mai găsit în incinta restaurantului şi câţiva arbitri de liga a II-a, ceea ce înseamnă că Adrian Mititelu nu controlează doar Justiţia.

3 Comments | Tags: ,

Premieră istorică: suporterii CSU merg la Oradea cu o Dacia 1310. Toţi opt

Vrând să demonstreze că Dacia 1310 este mai mult decât o maşină, cei opt suporteri ai echipei de fotbal CSU au decis să facă deplasarea la Oradea cu un automobil fabricat acum 40 de ani la Piteşti.

“Am fi intrat şi mai mulţi, cred eu, dar noi suntem doar opt. Poate mai luăm la ocazie, facem şi un ban cinstit, că şi aşa ne strigă lumea că ne dă PSD-ul bani”, a explicat liderul celor 8.

Totuşi, pentru a nu da de bănuit poliţiştilor, trei dintre suporteri vor merge in portbagaj, unul de altfel extrem de încăpător.

16 Comments | Tags: , ,

Sfântul număr de înmatriculare! Ai “DJ – xx- GOD” la maşină? Plăteşti taxă la Mitropolia Oltenia să îl păstrezi

Toţi doljenii care au maşini înmatriculate cu numărul “DJ – xx – GOD” ar putea plăti o taxă lunară către Mitropolia Olteniei, pentru păstrarea numărului respectiv.

“God înseamnă Dumnezeu, după cum ne învaţă şi scripturile. Ne-am gândit la o taxă modică, de 100, maxim 200 de euro pe lună, care să se plătească la parohia de cartier unde locuieşte proprietarul maşinii. Refuzul plăţii acestei taxe atrage de la sine pierderea numărului de înmatriculare”, spune un reprezentant al Mitropoliei Oltenia.

Preoţii din cartiere au plecat deja în identificarea maşinilor care au respectivul termen în numărul de înmatriculare.

4 Comments | Tags: , ,

Primarul Craiovei face plângere penală împotriva femeilor care au vândut ieri seminţe la stadion

După ce a anunţat că va face plângere penală împotriva patronului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, pentru instigare şi tulburare de posesie, primarul Lia Olguţa Vasilescu se va îndrepta în instanţă şi împotriva vânzătoarelor de seminţe care au agitat spiritele la stadion.

“Vindeau sămânţă de scandal, ştiu eu prea bine. Mi-a spus directorul Poliţiei Locale, Tavi Mateescu. Au venit pe-acolo cu “Seminţe, băieţii, seminţe. De scandal, băieţii, de scandal” şi imediat s-au agitat spiritele”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

În apărarea lor, vânzătoarele spun că nu au comercializat decât seminţe de floarea soarelui, prăjite, la un leu punga.

3 Comments | Tags: ,

Se întâmplă din nou: lui Pavel Badea i s-a furat portofelul, la lansarea magazinului CSU

Face ce face preşedintele CSU, Pavel Badea, şi dă de necaz. Din nou. Doar ce recuperase paguba de la Severin, că astăzi, lui Pavel Badea i s-a furat din nou portofelul.

“Nu ştiu ce să mai zic, este ceva necurat la mijloc. Bani nu aveam mulţi, vreo 1000 de lei, adică preţul pe cele 20 de bilete vândute cu bani la meciul cu FC Olt”, s-a plâns preşedintele care crede că este urmărit de ghinion.

Pavel Badea a spus că va apela la o metodă neconvenţională. O să ia o batistă în care o să lege portofelul, şi o va băga în sân. Un obicei întâlnit, de altfel, în Popânzăleştiul natal al preşedintelui.

7 Comments | Tags: , ,

Motive ascunse! Scutul de la Deveselu se ridică, de fapt, pentru a izola Caracalul de restul lumii

Deşi autorităţile susţin că scutul antirachetă de la Deveselu, judeţul Olt, se va ridica din motive militare, de fapt, adevărul este altul.În mod voit, se vrea izolarea Caracalului de restul lumii.

“Avem toate motivele să credem că se vrea acest lucru. Am început să deranjăm pe mulţi, sunt mulţi invidioşi pe noi. E clar că vor să ne rupă de realitate, dar nu vor reuşi”, spune primarul municipiului Caracal, Eduard Ciocâzanu.

Iată, aşadar, un plan malefic de care edilul a aflat. Va putea el oare să facă ceva, sau Caracalul este sortit izolării?

4 Comments | Tags: , ,