RSS
people

Clădirea în care se află Primăria Craiova ar putea fi demolată

Juriştii Primăriei Craiova pregătesc documentaţia necesară pentru a demola o clădire care, spun ei, se află abuziv pe domeniul public. Este vorba despre clădirea care adăposteşte chiar Primăria Craiova.

“Clădirea respectivă este construită înainte de anii 1900, deci ne aflăm într-un conflict istoric, pentru că autorizaţia de construire a fost emisă mileniul trecut. I-am somat ca până la mijlocul lunii aprilie să procedeze la demolarea construcţiei prin forţe proprii, altfel vom folosi angajaţi ai RAADPFL”, se arată în decizia de demolare.

Alte clădiri aflate în pericol de demolare sunt cele în care funcţionează Muzeul de artă şi Prefectura şi Consiliul Judeţean Dolj.

3 Comments | Tags: ,

Catedrala din Craioviţa va purta hramul “Sfântul Aspirator”

După ce au investit câteva zeci de miliarde de lei în ridicarea catedralei din cartierul Craioviţa Nouă, consilierii judeţeni se gândesc acum ce hram să poarte lăcaşul de cult, atunci când va fi gata.

“Am putea să îi spune Sntul Moulinex. Sau Sfânta Rowenta. Dar de unde să ştim ce mărci vor fi la modă peste 20 de ani, când va fi gata. Aşa mai bine îi spunem de pe acum Sfântul Aspirator şi nu cred că se va supăra cineva”, au consimţit consilierii judeţeni în şedinţă.

Totodată, Cartea Recordurilor ar putea să omologheze catedrala ca fiind cea mai scumpă construcţie neterminată încă.

No Comments | Tags: , ,

Dezvăluiri șocante: Barack Obama nu e american, e țigan de la Ocolna

Un secret bine păstrat de localnicii din satul doljean Ocolna ne-a fost dezvăluit de cel mai bătrân bărbat din localitate. El susține că președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, s-ar fi născut chiar în Ocolna.

“Pe mă-sa o chema Margareta. Frumos nume, nu am ce zice. Pe tac-so nu îl știm, că Margareta asta cam umba din om în om. Când i-a venit sorocul, a născut într-o baracă de la marginea satului. Ne-am tot gândit ce nume să îi dăm și unuia i-a venit ideea să îi spunem Baracă, după locul nașterii. Știți că la noi la țigani se poartă obiceiul ăsta”, povestește bătrânul satului Ocolna.

Actualul președinte al Americii ar fi fost înfiat de o familie de americani, pe la vârsta de 6 ani. Cei care i-au schimbat apoi numele din Baracă în Barack. Despe mama președintelui nimeni nu mai știe nimic. Pentru că umbla din om în om.

1 Comment | Tags: , , ,

Media Galaxy Craiova vinde maşini de spălat vase. Cu chinez încorporat

Unul dintre produsele cele mai căutate la deschiderea Media Galaxy Craiova a fost o maşină de spălat vase.Ce nu ştiu încă craiovenii este că în preţul şi aşa redus al acelei maşini, Media Galaxy a acordat bonus un chinez, care stă în maşina de spălat vase.

“Nu cere de mâncare, nu trebuie să meargă la toaletă. Practic el este cel care spală vasele, maşina fiind doar de design”, au spus cei de la Media Galaxy.

Craiovenii care au cumpărat produse de la media Galaxy se întreabă dacă şi în aparatul de aer condiţionat se află un chinez cu un evantai.

3 Comments | Tags: ,

Chioşcurile de ziare din Craiova sunt celule Al Qaeda

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Craiova s-a aflat astăzi un punct prin care municipalitatea a decis să rezilieze un contract cu o firmă de distribuţie de presă. Adevăratele motive nu sunt cum că la chioşcurile respective s-ar vinde ţigări.

“Potrivit CIA, aceste chioşcuri sunt de fapt celule Al Qaeda, despre care nu am fi aflat, dacă amercianii nu rupeau tăcerea. Nu putem permite ca aceste cuiburi de terorişti să mai funcţioneze în Craiova”, a motivat votul “pro” un consilier PSD.

Alţi aleşi au mai spus că în respectivele tonete se vând arme, droguri dar şi uraniu îmbunătăţit, obicete a căror comercializare este interzisă prin lege.

P.S. Am reuşit să surprindem o imagine într-unul dintre chioşcurile de ziare din Craiova. Ce părere aveţi, nu au avut dreptate consilierii locali să voteze pentru desfiinţarea lor?

No Comments | Tags: , ,

Real Madrid cere arbitri din România la meciurile contra Barcelonei

Mai mulţi oficiali ai clubului de fotbal Real Madrid solicită ca la derbiurile pe care le vor juca de acum înainte împotriva Barcelonei, să fie arbitraţi de “cavaleri ai fluierului” din România.

“Îl vrem pe Alexandru Tudor, acel Brad Pitt de România, e credincios, face cruce când intră pe teren! Păi ce a făcut Undiano Mallenco nici măcar Avram cel mic, cât e tatăl lui de hoţ nu poate să facă! Dacă nu şi nu, măcar de la Dolj să vină. Am văzut acolo nişte arbitri buni, Ionişor Fugaru, Costi Barbu”, spun cei de la Real Madrid.

Da, suntem de acord. Ionişor Fugaru şi Costi Barbu sunt arbitri buni! Tudor o fi el credincios, dar nu e Brad Pitt!

No Comments | Tags: , ,

Liberalii doljeni şi-au strigat nemulţumirile faţă de Mihai Voicu: “Vinde partidul, ţărane, vinde partidul!”

Nu toţi liberalii doljeni care au participat la delegaţia judeţeană permanentă l-au susţinut pe preşedintele Mihai Voicu. unii dintre ei, extrem de nemulţumiţi, au scandat şi au afişat pancarde cu lozinci precum “Vinde partidul, ţărane, vinde partidul!” sau “Vinde, pleacă, mori!”

“Nu înţeleg de ce au aceste nemulţumiri. Oricum, îi anunţ pe această cale că eu nu voi vinde partidul, probabil că Enea era în stare de aşa ceva”, a declarat Mihai Voicu vizavi de protestele nemulţumiţilor.

Jandarmeria a intervenit, de altfel, şi a confiscat pancardele protestatarilor. Astfel, lucrările delegaţiei permanente au continuat în linişte.

No Comments | Tags: , ,