RSS
people

Dilemă de sărbători: Mişu Voicu a primit un sms de felicitare cu număr ascuns: Crăciun fericit, bubosule! Nu ştie de la cine e!

În această dimineaţă, în timp ce ajungea la sediul de partid pentru a întâmpina colindătorii,  Mişu Voicu, copreşedinte al  PNL Dolj, a primit un sms de felicitare pe telefon, însă nu a reuşit să afle cine este expeditorul, pentru că numărul era ascuns.

“ Nici nu apucasem să intru bine în sediu, că am auzit telefonul avertizându-mă că am  mesaj. E normal în această perioadă, dar am deschis repede, să citesc. Straniu, identitatea expeditorului era ascunsă, dar era clar un mesaj de felicitare. Scria “Crăciun fericit, bubosule!”, a explicat copreşedintele PNL Dolj.

Mişu Voicu şi-a continuat liniştit ziua, ascultând colinde şi împărţind dulciuri copilaşilor care au trecut pe la sediul de partid. A avut totuşi un regret, acela că nu a ştiu cui să răspundă pentru mesajul de felicitare de pe telefon.

P.S. Profităm de ocazie pentru a vă ura şi noi dumneavoastră, cititorilor craiovaniuz Crăciun fericit! Şi atât!

 

 

No Comments | Tags:

Se apropie Crăciunul: la Târgu-Jiu, gospodinele vopsesc ouă roşii de zor

După ce în această dimineaţă, şeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, le-a spus locuitorilor din Târgu Jiu să îi primească pe colindători aşa cum se cuvine, de Învierea Domnului, în oraş s-a pornit o cursă contra-cronometru după vopsea de ouă.

“Cătai în toate magazinele, nu e plic de Galus, auzi! Că cică nu e sezon. Păi dacă domn preşedinte zisă că vine Învierea, cum să nu fie sezon? Acuma merg acasă, că parcă mai aveam rămas de la Paştele trecute ceva roşeaţă, să nu mă prindă Învierea cu ouăle nevopsite”, a spus o gospodină din Târgu Jiu.

În mare dilemă sunt gospodarii care au apucat să taie porcul. Ei au mers la preoţii din oraş, să ceară dezlegare pentru a putea mânca, în loc de carne de miel, carne de …porc.

No Comments | Tags: ,

Nu numai pensii speciale pentru primari! Aleşii locali vor fi căraţi în cârcă de consilierii din opoziţie

Pe lângă pensiile speciale votate pentru aleşii locali, o altă prevedere care a trecut cu vederea este faptul ca începând din 2016, chiar din ianuarie, primarii să fie căraţi în cârcă de consilierii din opoziţie, la fiecare şedinţă de consiliu.

“ Va fi aşa, ca un fel de caii şi călăreţii, ca să dăm puţină culoare şedinţelor de consilii locale. Evident, aleşii vor fi călăreţii iar caii vor fi ăia din opoziţie, să înţeleagă şi ei cine e la putere şi cine e cu cârca ”, spune un parlamentar care a votat astăzi pentru această prevedere.

Prevederea legală se aplică doar pentru actualul mandat. Aleşii vor putea alege, după propria dorinţă, cine să îi care în spate şi pentru cât timp.

 

No Comments | Tags: ,

Încă o făcătură!? De Crăciun va ninge doar la Timişoara, Bucuresti, Cluj şi Baia Mare

Craiova continuă să fie ţinta atacurilor sub centură. După ce nu a fost admisă pe lista scurtă a oraşelor candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană, Craiova nu va avea parte nici de ninsoare de sărbători. Se pare că de Crăciun va ninge doar la Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Baia Mare!!! Adică exact în oraşele selectate pentru Capitală Culturală Europeană.

“Dacă mai aveaţi vreun semn de întrebare, acum cred că totul este cât se poate de clar. Este o coaliţie împotriva Craiovei, pornită de la acest concurs, o coaliţie care iată, continuă!”, a spus Lucian Dindirică, preşedinte al Asociaţiei  „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”.

Deocamdată se aşteaptă ninsorile în oraşele respective, Dacă zvonurile se vor adeveri, cei din asociaţie vor depune o contestaţie.

No Comments | Tags: , ,

Nu numai că a revenit pe teren! Ponta a înscris astăzi 10 coşuri de trei puncte

Victor Ponta, fost premier al României şi fost preşedinte al PSD, a revenit astăzi pe teren, alăturându-se colegilor la o scurtă partidă de baschet. Nu numai că a revenit, dar se pare că Victor Ponta a marcat şi 10 coşuri de trei puncte.

“I-au intrat toate, ce pot să spun. A tras la coş din toate poziţiile, şi toate reuşitele au fost numai de trei puncte. Rar am văzut aşa ceva”, a spus un adversar al fostului premier.

La final, echipa în care a jucat Ponta a câştigat miuţa, iar fostul premier a fost desemnat MVP-ul partidei.

No Comments | Tags:

Se schimbă totul: în balada Mioriţa se va spune: “Stăpâne, stăpâne, cheamă maxim un câine”!

După ce au votat numărul obligatoriu de câini care pot habita pe lângă o stână, aleşii neamului au decis să schimbe un vers din balada Mioriţa, pentru a nu lăsa loc de interpretări.

“Ştim cu toţii cum oiţa năzdrăvană îl sfătuieşte pe cioban să cheme un câine. De aici, putea da naştere la confuzii, aşa că am decis: schimbăm versul respectiv adăugând maxim un câine în context”, a explicat un parlamentar decizia de modificare a baladei.

Proiectul de lege urmează a fi votat în imediata sesiune parlamentară şi se va aplica încă din anul şcolar în curs.

No Comments | Tags:

Nu stă degeaba: Flavius Sirop a compus deja primul hip-hop de campanie pentru Pavel Badea

Fost director comercial la SC Salubritate Craiova, Flavius Sirop şi-a înaintat astăzi demisia, anunţând că preia rolul de şef de campanie electorală pentru candidatul PNL la Primărie , Pavel Badea. Flavius nu a stat mult pe gânduri şi a produs deja un hip-hop, cu care Badea să atace perioada sărbătorilor.

Faceţi loc, faceţi loc/ Pavel Badea intră-n joc/ Gingle-bells, sună clopoţelul/ Vine Mititelu, fură portofelul!

Pe Badea să îl votăm/ Toţi în joc hai să intrăm/ Important, important este să participăm/ Chiar dacă titlul n-o să-l câştigăm.

Pe lângă acest prim hip-hop de campanie, Flavius Sirop s-a gândit că nu ar fi rău să umble la imaginea candidatului, lăsând să se înţeleagă că imediat după sărbători, Pavel Badea va adopta o ţinută 50 cent.

 

No Comments | Tags: , ,