RSS
people

CSU Craiova nu a jucat la Iaşi, ci pe noul Oblemenco, inaugurat in seara aceasta. Real Madrid nu s-a prezentat, scor 3-0

Suporterii CSU Craiova pot sta liniştiţi, echipa lor nu a pierdut în această seară, la Iaşi, aşa cum mincinos scriu site-urile de sport din România. CSU Craiova a avut meci pe noul Oblemenco, inaugurat la termen, pe 25 noiembrie, adică astăzi. Vestea şi mai bună este că CSU a câştigat cu 3-0 partida împotriva Real Madrid, pentru că spaniolii nu s-au prezentat.

”În tribune s-au aflat peste 28.000 de suporteri, care au purtat echipa noastra spre victorie. Am domincat clar şi am învins cu scorul de 3-0, dat fiind faptul că Real Madrid nu a mai ajuns. Se pare că au meci mâine, în campionat, fapt ce i-a determinat să ia această decizie”, au declarat oficiali ai echipei.

Zilele următoare se vor mai desfăşura alte trei partide amicale, împotriva unei echipe campioane din Anglia, a echipei Prietenii lui Zidane şi a CSU 1996.

No Comments | Tags: ,

Dacă nu va fi ales deputat, Mişu Voicu are o alternativă: ar putea fi spiriduş la curtea lui Moş Crăciun

Mihai Voicu, fost preşedinte al PNL Dolj, a vizitat astăzi fabrica de globuri a lui Moş Crăciun. Profund impresionat de tot ce a văzut aici, Mişu s-a interesat cum poţi deveni spiriduş al Moşului.

”Iau în calcul un eventual eşec la alegerile parlamentare, aşa că îmi pregătesc o variantă ajutătoare: să fiu ajutor al Moşului. Dacă pe 11 decembrie nu mă alege Diaspora, imi iau bilet de tren la Polul Nord, şi acolo rămân până la Crăciun. De-abia aştept să mă plimb cu renii”, s-ar fi destăinuit Voicu apropiaţilor.

Îl ajutăm pe aspirantul la postul de spiriduş cu o informaţie preţioasă: un tren care ajunge sigur la Polul Nord trece în fiecare duminică noaptea, la ora 3, pe la Segarcea. Nu e nevoie să ne mulţumiţi, aşteptăm o felicitare pe adresa redacţiei.

No Comments | Tags: ,

Auzind că sunt şanse mari să le fie colegă, deputaţii îi pregătesc Vetuţei Păsculescu un loc special: bostănăria Parlamentului

În Camera Deputaţilor agitaţia este în toi. Auzind că sunt şanse mari ca Vetuţa Păsculescu să le fie colegă, deputaţii care îşi vor continua mandatul, dar şi angajaţii Camerei pregătesc un loc special pentru viitoarea aleasă de la Dăbuleni: bostănăria Parlamentului.

” Poate nu ştiaţi, dar noi avem o grădină proprie de legume şi zarzavaturi, de aici şi preţurile mici de la cantină. Doamnei Păsculescu o să îi dăm în grijă bostănăria, pentru că vine din acel loc unde toată lumea se pricepe la pus lubeniţă”, au explicat câţiva parlamentari care vor continua activitatea şi pentru următorii patru ani.

Postul de bostănar a devenit vacant după ce senatorul Mircea Geoană, de la Dăbuleni, nu se mai regăseşte pe nicio listă la alegerile din acest an.

No Comments |

Un tramvai modernizat cu 500.000 de euro la Timişoara, tractat pe şine. Întrebare: nu-i aşa că e mai frumoasă basculanta de la RAT Craiova?

Un tramvai modernizat la Timişoara, cu suma de 500.000 de euro, s-a stricat recent, fiind necesară tractarea acestuia la depozit, cu o basculantă. După cum ştiti, la Craiova, modernizarea tramvaielor s-a făcut cu sume mult mai mici de bani, de până la 10.000 de euro de tramvai. Privind imaginea, ne întrebăm admirativ: nu-i aşa că e mult mai frumoasă basculanta noastră, de la Craiova?

 

No Comments |

Lovitură de imagine! Un ţigan din Faţa Luncii vrea să lase trei case moştenire DNA

Românul care a anunţat că îşi va lasa averea moştenire celor de la DNA poate să uite de gestul său. Dolar Samuel, un contribuabil onest din Faţa Luncii, Craiova, anunţă că va lasă DNA-ului trei case drept moştenire.

” Case mari, curţi de doo mii de metri pătraţi, cu hacte le dau, la DNA. Să le ieie, să le folosească ei, mo! Mie nu mai îmi trebue, că plec la muncă, în Hanglia. Şi le las şi o căruţă, ca să care şi ei fer”, a declarat, cu lacrimi în ochi domnul Dolar.

Contribuabilul a mai mărturisit că face acest gest ca mulţumire pentru lupta pe care DNA o duce împotriva corupţiei: ”Era una pe stradă, aşa o chema, Corupţiea, vindea ferul la subpreţ, au arestat-o, ni s-a făcut şi nouă dreptate”.

 

 

No Comments | Tags: ,

Nimeni nu mai e ca el! După ce a băut bine la cârciumă, un doljean a văzut nu una, ci trei ”super Luni”

Noaptea trecută va rămâne cu siguranţă una de neuitat pentru un bărbat din localitatea doljeană Leu. Gheorghiţă Beutoru a mers, ca de obicei, la o cârciumă din comună, să bea o jumate de ţuică, după o zi de muncă. A plecat spre casă, aşa cum face mereu, ţinându-se de gard.

”Mersei eu ce mersei, mă uit pe cer, minune. Erau trei Luni. Una mai frumoasă ca alta. Parcă una era şi mai mare. Mă frecai la ochi, la fel. Trei mari şi frumoase, galbene, două în linie şi una mai sus”, a rememorat Gheorghiţă Beutoru noaptea trecută, arătând şi pozele din telefon.

Vecinii sunt mândri nevoie mare. ”E băiat bun, are şi servici. Nu bea el aşa mult, da’ şi dacă bea, nu face scandal. Acu’ dacă el zise că văzu trei Luni d-alea, aşa e, că să ştii că de minţit nu minte”, a întărit povestea lui Gheorghiţă o vecină, baba Maria lu’ Cimpoi.

Sătenii din Leu s-au pregătit şi ei, în această seară, în speranţa că vor reuşi şă vadă dacă nu două Luni, măcar una şi jumătate.

 

No Comments | Tags:

Primele efecte ale scrutinelor de ieri: la Craiova, o asociaţie de proprietari şi-a ales un preşedinte pro-rus

Nici nu s-au închis bine urnele de vot în Republica Moldova şi Bulgaria, că efectele rusificării încep să se facă simţite şi la Craiova. În această dimineaţă, la o asociaţie de proprietari au avut loc alegeri pentru desemnarea preşedintelui. În mod deloc surprinzător, a cîştigat candidatul pro-rus.

”Îl cheamă Rusu Vasile, dar noi îi spunem Vasea. Tovarăşu’ Vasea. Imediat ce şi-a intrat în funcţie, a anunţat măsuri de austeritate: căldură de două ori pe zi, o jumătate de oră dimineaţa şi 15 minute seara. A zis că noaptea ne băgăm în pat, nu ne mai trebuie căldură”, spune unul dintre simpatizanţii preşedintelui ales.

Cetăţenii care au votat împotrivă spun că încep să simtă deja represaliile preşedintelui: apa caldă este mai mult rece iar becurile de pe scara lor au început să se ardă, din senin.

 

No Comments | Tags: