RSS
people

Din culisele inaugurării Pieței 1 Mai din Craiova: cine a venit cu câinele sau pisica, a primit și tichete de 10 lei

În această dimineață, craiovenii s-au îmbulzit la inaugurarea Pieței 1 Mai, fiecare dintre cei prezenți la coadă  primind câte un voucher. Mai mult, cei care au venit la inaugurare cu animalele de companie  au primit tichete cadou de 10 lei, pentru câine sau pentru pisică, după caz. 

”Am văzut eu, persoanele care aveau un câine sau doi, au primit trei vouchere, unul de 20 de lei și celelalte de câte 10 lei. Așa cum a fost la miting, săptămâna trecută”,  a declarat sub protecția anonimatului pensionarul P. I.

Pentru că ianugurarea s-a bucurat de o buna participare, cei care au afaceri în piață se gândesc să repete evenimentul de azi, pentru început măcar o dată la două luni.

 

No Comments | Tags: ,

După modelul lui Trump, prefectul de Dolj ridică un gard la granița cu Caracalul

Planul noului președinte al SUA, Donald Trump, de a separa țara sa de Mexic printr-o graniță de fier, a fost pus în practică și în Oltenia, mai exact la Dolj. Prefectul județului, Sorin Răducan, a anunțat la ultima ședință de colegiu prefectural că intenționează să ridice un gard la hotarul dintre Dolj și Olt, între Dioști și Caracal.

” Practic, în acest mod, ne protejăm localnicii și îi împiedicăm pe cei din Caracal să mai ajungă așa de ușor în Dolj. Evident că gardul va fi plătit de cei de la Olt, pentru că va fi construit la ei”, a precizat Răducan.

Lucrările vor demara în cel mai scurt timp, fiind binecunoscută invazia caracalenilor spre Craiova mai ales primăvara.  Banii necesari construirii vor fi luați, până la decont, din fondul de rezervă al județului Dolj.

 

No Comments | Tags: ,

Un poliţist local din Craiova susţine că a fost contactat de un detectiv englez, Sherlock Holmes, pentru rezolvarea unui caz

Succes istoric repurtat de Poliţia Locală din Craiova. Un agent susţine că a fost contactat de un detectiv englez, Sherlock Holmes, pentru rezolvarea unui caz.

” Am primit la birou un fax, e în limba engleză, dar cât mă pricep eu, cred ca ne cere ajutorul. ”We need your help at once. Please, contact us. Signed: Sherlock Holmes”.   Deci, e clar, au auzit de profesionalismul nostru şi au nevoie de noi”, a explicat agentul.

Vestea a fost primită cu bucurie de mai-marii Poliţiei Locale din Craiova care spun că se aşteaptă ca această colaborare să dea roade bogate şi speră ca misiunea de acum să fie doar prima dintr-un lung şir.

No Comments | Tags: ,

Inspectoratul Şcolar Dolj anunţă anularea cursurilor pentru întreg anul 2016-2017

Din cauza vremii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a decis să anuleze cursurile şcolare pentru întreg anul. Conducerea spune că măsura este una pertinentă, urmând a decide dacă elevii se vor întoarce sau nu la şcoală în 2017.

“Este cea mai bună decizie. Am văzut câtă bucurie a fost în rândul elevilor cu ocazia zilelor libere avute din cauza ninsorii. Şi aşa, nu prea au ce învăţa la şcoală, am decis să anulăm cursurile pentru tot anul. Vara e cald, iarna e frig”, au explicat cei de la inspectorat.

Ca urmare a acestei decizii, toate examenele care urmau să se desfăşoare în anul 2017 vor fi considerate ca luate de elevii din ani terminali.

14 Comments | Tags: ,

Auzind că pe strada lui se face deszăpezire, un craiovean a chemat echipele de muncitori să-i dezghețe frigiderul

O cerere mai puțin obișnuită a fost făcută astăzi de un craiovean de pe strada Rovine. Auzind că muncitorii de la RAADPFL vor ajunge și în zona lui cu deszăpezirea, a ieșit în fața casei și nu a intrat până nu i-a văzut pe aceștia.

”Ne-a spus că este sinistrat, că i-a intrat zăpadă în frigider și nu poate să o dea la o parte. Apoi a deschis ușa și ne-a arătat un munte de gheață”, a spus unul dintre oamenii de la deszăpezire.

Deși angajații i-au spus că nu este treaba lor să facă acest lucru, bărbatul i-a amenințat că va suna la Telefonul cetățeanului și va spune că este sinistrat. Mai mult, după ce, totuși, muncitorii i-au dezghețat frigiderul, se pare că bărbatul i-ar fi întrebat dacă dau și garanție.

No Comments | Tags:

Mai mulţi craioveni au ajuns la spital, cu capul spart. Motivul: a îngheţat busuiocul cu care au fost botezaţi

Temperaturile negative înregistrate în această dimineaţă la Craiova au făcut ca mai mulţi localnici să ajungă la spital. Nu din cauza degerăturilor, cum am putea presupune, ci a busuiocului cu care au fost botezaţi, la biserică.

”Fu aşa frig, încât atunci când mă atinse părintele cu busuiocul, parcă îmi dădu cu un ciocan în cap. Picai din picioare, mă pomeni aici, la spital”, a declarat jurnaliştilor craioveni un credincios care participa la slujba de Bobotează de la Biserica Sfântul Ilie.

Alţi credincioşi susţin însă contrariul: unii preoţii chiar au ascuns printre rămurelele de busuioc un ciocan, ca să îi pedepsească astfel pe cei care nu trec pe la biserică decât de două ori în an: la Bobotează şi la Paşti.

No Comments | Tags: , ,

Despre ninsoarea de acum, fanaticii craioveni au o explicaţie: plânge cerul pentru că a plecat doamna primar la Bucureşti

Dacă nu aţi observat, la Craiova a început să ningă. Prima ninsoare a anului 2017. Am putea spune că e o banală ninsoare de iarnă, însă lucrurile nu stau chiar aşa.

”De fapt, ştiţi şi dumneavoastră că este o ploaie care, din cauza temperaturilor negative, este transformată, conform legilor fizicii, în ninsoare. Plânge cerul pentru că a plecat doamna primar la Craiova, asta este cruntul adevăr”, a explicat un bătrân din cartierul Brazda lui Novac.

Judecând la rece motivaţia respectivă, este posibil ca ea să fie sută la sută adevărată. Ce, nu aţi mai văzut cer care să plângă? În altă ordine de idei, mulţi dintre craioveni au pus zăpada în sticle de plastic, spunând că atunci când se va topi, va avea proprietăţi miraculoase. 

 

No Comments | Tags: