RSS
people

Deși la ei în localitate nu sunt alegeri, la Dăbuleni prezența la vot este de 55 la sută

Aglomerație neobișnuită pentru o zi de duminică, la Dăbuleni. Încă de la primele ore ale dimineții, localnicii au luat cu asalt școlile, unde se organizează în general secții de votare, deși în localitatea lor astăzi nu se întâmplă niciun exercițiu electoral.

”Veniră și întrebară ei unde să voteze? Că cică văzură la televizor că la Craiova iese lumea la vot. Le-am explicat că la noi nu sunt alegeri și au spus că asta e discriminare”, a declarat secretarul Primărie Dăbuleni.

Potrivit aceleiași surse, până la ora 12, un procent de circa 55 la sută dintre localnici și-a exprimat intenția de a vota ceea ce poate fi tradus într-o prezență la vot destul de ridicată. Pentru că întotdeauna intenția contează. 

No Comments | Tags: , ,

Mită electorală!? Astăzi, la Craiova, au fost pornite caloriferele

Coincidență sau pur și simplu mită electorală? Astăzi, la Craiova, au fost pornite caloriferele. Cel care ne-a semnalat acest lucru este un pensionar din cartierul Brazdă.Din motive de securitate, îi vom publica doar inițialele: B.T.

”Era cam șase jumate și dintr-o dată a început să se audă zgomot pe țevi.  Nu mi-am dat seama din prima ce se întâmplă, am crezut că e o avarie sau că ma cheamă vecinul de la 2 la vot. Am pus însă mâna pe calorifer și am observat că era călduț”, a povestit domnul B.T.

Evident, unii dintre candidații la funcția de primar au sesizat deja Biroul Electoral pentru acest incident, declarând că este clar o tentativă de fraudare a alegerilor.

 

 

No Comments | Tags: ,

Incident straniu la Craiova: două autoturisme s-au strecurat sub un copac căzut pe trotuar

Un incident mai rar întâlnit s-a petrecut astăzi la Craiova, în apropierea Colegiului Național Frații Buzești. Două autoturisme s-au strecurat sub un copac căzut pe trotuar. 

”Eram în părculețul de vizavi, am văzut totul, fază cu fază. Doi șoferi au căutat loc de parcare, dar nu au găsit . La un moment dat, unul dintre ei a văzut acest copac căzut pe trotuar și i-a făcut și celuilalt șofer semn, cu ochiul. S-au asigurat că nu îi vede nimeni după care, cu o precizie nemaivăzută, și-au parcat mașinile chiar sub acel copac”, a declarat Temistocle Popescu, un pensionar care își face veacul prin zonă.

Potrivit primelor estimări, copacul nu a avut de suferit.  În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru parcare neregulamentară.

foto:simbol

No Comments | Tags: , ,

Am aflat de ce s-a închis pasajul subteran din Craiova: IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a scăpat pe jos o monedă de 50 de bani

 

Anunțul că pasajul subteran din Craiova se închide pentru 24 de ore a trezit tot felul de suspiciuni în Bănie. Nu este însă cazul să vă impacientați, nu este nimic în neregulă cu pasajul.În urmă cu două seri, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, trecând cu mașina prin pasaj,   a scăpat pe jos o monedă de 50 de bani.

”Mai mulți preoți au venit deja la pasaj și caută centimetru cu centimetru în zonă. S-au oficiat și câteva slujbe. Până în acest moment eforturile lor au fost în zadar. Sperăm însă ca de dimineață, căutările să aibă succes”, a precizat o sursă din Poliția Locală.

Autoritățile nu exxclud ca pasajul să fie închis pentru alte 24 de ore, dacă moneda buclucașă nu va fi găsită: ”E deranj mare. Știți bine că ÎPS nu poate să piardă nicio monedă de un ban.  Pasajul se redeschide doar când va fi găsită moneda pierdută”.

 

No Comments | Tags:

După oficializarea Brexitului, măsuri drastice la Craiova: mașinile cu volan pe dreapta vor fi retrase din circulație

Printr-o notă informativă emisă de Ministerul de Interne, polițiștii din Craiova au fost mandatați să retragă din circulație toate mașinile care au volan pe partea dreaptă. Măsura a fost luată ca urmare a oficializării Brexitului. Vestea nu a picat bine pentru posesorii respectivelor autovehicule.

”Ne lasă pă drumuri, mo! Mai mergeam și noi la fur… scuzați, la servici, la școală, acuma daca ne ia mașinile, noi ce ne mai facem. Este discriminare, jur!”, s-a plâns Dartanian Aspirant, zis Vasile, locuitor din cartierul Fața Luncii.

Măsura urmează a fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp și nu se cunoaște, deocamdată, care va fi soarta automobilelor retrase din circulație.

No Comments | Tags: ,

Din culisele inaugurării Pieței 1 Mai din Craiova: cine a venit cu câinele sau pisica, a primit și tichete de 10 lei

În această dimineață, craiovenii s-au îmbulzit la inaugurarea Pieței 1 Mai, fiecare dintre cei prezenți la coadă  primind câte un voucher. Mai mult, cei care au venit la inaugurare cu animalele de companie  au primit tichete cadou de 10 lei, pentru câine sau pentru pisică, după caz. 

”Am văzut eu, persoanele care aveau un câine sau doi, au primit trei vouchere, unul de 20 de lei și celelalte de câte 10 lei. Așa cum a fost la miting, săptămâna trecută”,  a declarat sub protecția anonimatului pensionarul P. I.

Pentru că ianugurarea s-a bucurat de o buna participare, cei care au afaceri în piață se gândesc să repete evenimentul de azi, pentru început măcar o dată la două luni.

 

No Comments | Tags: ,

După plecarea Liei Olguţa Vasilescu, consilierii iau în calcul retragerea funcţiei de primar: nimeni nu mai poate ocupa acest post

Şedinţă extraordinară de Consiliu local la Craiova, acolo unde primarul în exerciţiu, Lia Olguţa Vasilescu, şi-a înaintat demisia din funcţie. Consilierii locali dezbat unicul punct de pe listă, şi anume retragerea funcţiei de primar.

”Este clar că degeaba o să mai căutăm pe altcineva, nu vom mai găsi vreodată o persoană potrivită pentru această demnitate. Propunem retragerea acestei funcţii şi ne gândim chiar şi la o ultimă şedinţă de consiliu, de despărţire”, au declarat mai mulţi consilieri ai puterii.

Vestea vine ca una rea pentru cei care deja se vedeau în fotoliul de primar.  ”Dacă aşa vor hotărî consilierii, aşa vom face”, s-au resemnat unii dintre ei. PNL Craiova nu s-a arătat deranjat de hotărâre, considerând că oricum nu aveau un candidat care să aspire la această funcţie.

No Comments | Tags: ,