Înainte de a deveni mare hit, ” Coace Doamne prunele” a fost strigătul de disperare al unui țăran de la Valea Stanciului
Maestrul Petrică Mâțu Stoian a mărturisit, în premieră, sursa unui dintre cele mai populare cântece…
Maestrul Petrică Mâțu Stoian a mărturisit, în premieră, sursa unui dintre cele mai populare cântece…
Consilierii locali de la Conisliul Local Poiana Mare au decis astăzi, în ședință extraordinară, să…
Inspirat de discursul Gretei Thunberg, nea Costică, un bărbat respectabil din comuna Leu, a ținut…
O poveste cu iz de legendă circulă în Depoul de Tramvaie al RAT Craiova. Printre…
„”Habemus bibens” Adică avem de băut. A ieșit fum alb de pe coșurile mai multor…
Președintele Klaus Iohannis a revenit la Craiova, a doua oară într-o jumătate de an, pentru…
Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, cei care au coordonat contruirea bazei sportive ” Ion Oblemenco’…
Candidatul USR pentru funcția de președinte al României, Dan Barna, s-a aflat astăzi într-o vizită…
Isidor Răducea avea 14 ani în momentul în care pe micile ecrane apărea seria animată…
Incident regretabil ieri, la Craiova, acolo unde o mașină care rula în întrecerea Super Rally…
Era 14 septembrie 1935 data la care unui cioban din Maglavit, Dolj, pe numele său…
În aceste zile se desfășoară la Craiova Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, prilej cu care,…