Accident pe Bulevardul Dacia, șoferul a declarat: ”Eu mergeam liniștit pe banda mea, când dintr-o dată, stația GPL a sărit la bătaie!

Un accident spectaculos s-a petrecut, în această seară, în Craiova, pe Bulevardul Dacia. Potrivit relatărilor de presă, un șofer de 20 de ani, din localitatea doljeană Ghercești, a pierdut controlul volanului mașinii în care se afla și a intrat într-o stație GPL. Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto ne-a povestit versiunea sa, care dă un aspect cel puțin bizar evenimentului
”Eu îmi vedeam liniștit de drum, pe banda mea, când dintr-o dată stația de GPL a sărit la bătaie. A intrat în mine, pur și simplu. E drept, nu am eu multă experiență, dar așa ceva nu am mai văzut. Am încercat să trag mult de volan, și așa am intrat în ea”.
Versiunea șoferului ar putea avea susținere, pentru că tot în acest loc, nu mai târziu de acum două săptămâni, a avut loc un accident similar. Pe această cale, societatea deținătoare a Stației GPL ar trebui să revizuiască, într-un mod sau altul, comportamentul huliganic al acesteia.
foto: realitateadecraiova