Actorii din ”Ghostbusters”, angajați cu ziua de Primăria Craiova, pentru dezinfectarea scărilor de bloc

I-ai văzut în seria TV ”Ghostbusters – Vânătorii de fantome” dar oare te gândeai că o să  facă dezinfectare pe scara blocului tău? Da, este adevărat, Primăria Craiova a angajat, cu ziua, pe celebrii ” vânători de fantome” din serialul american arhicunoscut. Bine, ce e drept, din cauze naturale, unul dintre interpreți a fost înlocuit, dat fiind faptul că actorul respectiv, Harold Remis, a decedat în urmă cu șase ani. Au fost însă prezenți Bill Muray, Dan Aykroyd și Ernie Hudson.

” La noi pe scară veniră pe la 10. Îi întrebai dacă vor o cafea, iar unul dintre ei spusă: ” Nou nid, mam, ui ar just living nau! Hev a nais dei”. I-am urmărit până au ieșit din bloc, ca să nu plece cu vreun ghiveci cu flori”, ne-a declarat doamna C. Romanescu, locatară într-unul dintre blocurile dezinfectate.

Nu am reușit să aflăm cine era totuși cel de-al patrulea ”vânător’ dar surse din interiorul Primăriei susțin că ar fi un angajat de la Salubritate, care vorbește limba engleză și a putut să se înțeleagă astfel cu ”colegii” săi. Am depus o cerere pentru a afla ce sumă de bani au primit respectivii, în special cei trei.

 

——————————————

Susține Craiovaniuz

Dacă îți plac știrile create de echipa noastră și vrei să contribui la susținerea acestui proiect, poți să donezi folosind Paypal. Îți mulțumim!

Autor