Amărăștii de Jos. Cum să strici bunătate de țuică, dar să dai numele unei comune
Inițial, primii locuitori s-au așezat aici încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. Atestarea oficială a comunei s-a făcut însă de-abia la 31 martie 1864. Ar fi vrut să mai amâne o zi, însă ar fi fost 1 aprilie, dată pe care nici măcar în glumă nu poți să o alegi ca ”zi de naștere”.
Legenda spune că era iarnă târzie, deși calendaristic ar fi trebuit să se vadă colțul ierbii. Câțiva țărani , aflați pe moșia unui boier, au fiert un ceaun de țuică.
”Spărseseră toată ziua la lemne și înghețaseră. A venit unul mai deștept, că dacă pui două feliuțe de grepfrut, iese țuica mai bună. Dada Leana, care era cea mai mare degustătoare de băuturi alcoolice, l-a avertizat: ” Mă, o amărăști, io atât îți zic”. Ăsta, nu și nu, că așa iese mai bună și că așa trebuie făcut. În fine, au făcut cum a zis juratu’, și, la final, ce să vezi: Dada Leana avusese dreptate”, povestește din spusele bătrânilor Vasile Țoi, un localnic octogenar.
Se pare că un singur cuvânt le-a rămas în minte țăranilor, atunci. Dada Leana, care a strigat cât au ținut-o puterile: ” Amărăștii!!! Ți-am spus eu că o s-o amărăști!”
Se pare, de altfel, că acesta a fost și motivul pentru că astăzi, așezarea este scindată în două comune, cu același nume. Dar despre Amărăștii de Sus, mâine, o altă poveste.
Autor
