Amărăștii de Sus. Un fel de Manchester City al județului, construit de un arab și de un măgar

Amărăștii de Sus a fost ”copilul rebel” al așezării care s-a divizat, la un moment, în două părți aproape egale. Vrând să scape de sărăcie, localnicii din parte de sus au făcut referendum, pentru a se ”despărți” de frații lor și astfel a luat naștere comuna.

”Practic, în afară de localnici, au fost aduși aici cei mai buni, de prin alte zone. N-au avut ei mari câștiguri, pentru că nici în fotbal nu iei titlul imediat, dar au vrut să fie diferiți de ” ăia de Jos”. Nu știe multă lume, dar primul care a condus comuna a fost un om de afaceri din Dubai. S-a întâmplat însă într-o seară ca un măgar venetic să îi reguleze toate cămilele, astfel că omul s-a supărat și a plecat înapoi la el. Se întâmpla acum multe sute de ani, arăboiul ajunsese la noi după o fată. Duși au fost, și el, și cămilele lui. Câțiva descendenți de-ai săi au rămas la Zvorsca, însă și-au schimbat numele după muieri, ca să nu îi mai râdă sătenii de pocinogul cu măgarul”, povestește un preot bătrân al satului.

Plecarea arabului a însemnat însă revenirea la normalitate a amărăștenilor de Sus. Adică, sunt la fel ca frații lor ”de jos”. Numai că ei au o amintire prețioasă, cu un măgar amărât care a iubit cămilele unui bogătan.

Autor