Aroganțe într-o comună doljeană: ”Eu nu ies din casă dacă nu am băut cel puțin 1000 de grame de țuică, altfel mă simt ca un boschetar!”
Dacă credeați că ați auzit tot în materie de aroganțe, atunci când ispita Bianca Pop a spus că nu iese din casă fără 1000 de euro cash, aflați că v-ați înșelat. În comuna doljeană Leu, puțini localnici ies din gospodăriile lor fără să bea 1000 de grame de țuică.
” Deci nu există așa ceva, să pleci afară fără să fi băut măcar un kil de țuică, indiferent de oră, dimineață, prânz sau seară. Și aici nu vorbim de fițe, ci de un strict necesar: păi ce te faci dacă e închis la cârciuma din colț sau nu vrea să îți mai dea pa caiet? Nu ai cum să stai așa, pe inima goală, nu? Unde mai spui că te simți ca un boschetar”, a explicat unul dintre bărbații din comună, abia ieșit din casă, evident după ce își băuse mia de grame de alcool.
Oamenii sunt de acord cu ce spune consăteanul lor: ” Chiar nu riscăm să ne facem de râs, să ne ia la mișto ăștia de pe la Castranova sau Coșoveni!”