CEZ Oltenia oferă primele explicații pentru penele de curent nocturne, de la Craiova: ” Păi e noapte, ce n-aveți somn? La ce vă trebuie lumină?”

De o bună perioadă de timp, craiovenii se plâng că aproape noapte de noapte au loc pene de curent care afectează mai toate zonele orașului. Practic, cum bate miezul nopții, alimentarea cu curent electric se întrerupe, ca și cum cineva ar apăsa pe un buton magic. Am solicitat CEZ Oltenia un pnct de vedere vizavi de aceste neajunsuri.

” Într-adevăr, sunt anumite avarii care se produc pe rețeaua de alimentare cu energie electrică. Dar haideți să ținem cont de un lucru: totuși, ele se produc noaptea, atunci când toată lumea doarme. Chiar nu vedem care este deranjul, la ce trebuie lumină noaptea?”, au precizat cei de la CEZ.

Pe de altă parte, reprezentanții distribuitorului de energie electrică aduc în discuție și momentele din zi când stâlpii stradali sunt iluminați. ” Atunci, deși e lumină, nu am văzut multă lume să se plângă. Tipic românesc, dacă dăm e bine, dacă nu, nu!”.

 

Autor