Chinezii nu se dezmint! Au copiat macheta drumului tehnologic Craiova-Pitești, pe care l-au construit deja lângă spitalul din Wuhan

China șochează din nou, după ce autoritățile de acolo au anunțat că vor construi un spital într-o săptămână. Asta deoarece primul pas deja a fost făcut, și anume că a fost finalizat drumul care va oferi accesul către unitatea medicală.

Ceea ce e adevărat șocant e faptul că drumul despre care vorbim este un fel de drum tehnologic, asemenea celui de la celebrul drum expres Craiova-Pitești. Chinezii, în modul lor caracteristic, au copiat macheta drumului și l-au construit lângă spitalul din Wuhan. „Ne-a luat ceva timp până să ne dăm seama cum ar trebui să vină. Asta pentru că noi suntem obișnuiți să copiem lucruri deja făcute, aici fiind vorba despre un model, a fost ceva mai dificil, însă în aproximativ 39 de ore a fost gata”, ne-a declarat Zhang Zheng Xi, șeful de șantier al spitalului.

Acesta  a dezvăluit și secretul prin care drumul pe care autoritățile de la noi se chinuie să-l finalizeze de ani buni, a fost terminat în timp record. „Am început mai întâi cu asfaltul, iar la final am pus bordurile”, ne-a mărturisit Zheng Xi.

Autor