Consecințele vremii însorite în Bănie: un craiovean s-a deghizat în ghiocel să facă bișniță cu telefoane pe Centrul Vechi

O zi însorită poate scoate la lumină multe lucruri nebănuite. Cum s-a și întâmplat, de altfel, astăzi, în Craiova. Mai exact, este vorba despre un țigan care, furat de mirajul vremii frumoase de afară, a încercat să profite. Acesta s-a deghizat în ghiocel și a încercat să facă bișniță cu telefoane în Centrul Vechi.
„Când văzui ghiocelul, îmi făcui cruce. Că nu prea vezi așa ceva pe la noi, mai ales iarna. Când mă apropiai, ceva nu-mi mirosi a bine. Mai ales că dintr-o dată începu să și vorbească. Zicea ceva de telefoane, tablete, plasme. Atunci mă speriai și fugii de rupsăi pământul”, ne-a declarat un craiovean.
Văzând că nu are succes, țiganul și-a dat arama pe față și a renunțat la costum, după care s-a urcat în căruța parcată în fața Primăriei și a plecat.