Craiovenii, evacuați din Mall: ”Ia mai mergeți și plimbați-vă și prin alte părți!”

Craiovenii care se aflau în această după-amiază în Mall au fost evacuați, măsura fiind luată după ce angajații au observat un număr prea mare de ”gură-cască” prin tot complexul comercial.

”Astăzi a fost ziua cea mai grea, pentru că este și vineri și s-a cam întors toată lumea din concedii, de pe udne au fost plecați. În afară de persoanele care într-adevăr mai fac și cumpărături, am observat însă foarte mulți craioveni veniți ”să își clătească ochii”. Chiar am auzit câteva persoane vorbind între ele: ” Băi, ce bine că ne putem plimba pe aici, ca pe centru, numai că nu e frig”, a declarat o persoană de la Pază.

Reprezentanții Mall-ului au lăsat să se înțeleagă că măsura a fost una necesară: ”În ultimele zile, de când am deschis, tot mai mulți craioveni au venit aici, doar ca să ”caște gura”. Din păcate, suntem nevoiți să spunem: Ajunge! Ia mai mergeți și plimbați-vă și prin alte părți!”.

VĂ MULȚUMIM CĂ NE CITIȚI! RĂMÂNEM DATORI CU ȘTIRI SI MAI BUNE, DACĂ NE APRECIAȚI PAGINA DE FACEBOOK!

Autor