Deținutul care a evadat astăzi la Craiova voia să ajungă în Germania prin tunelul dacic care trece pe sub Spitalul Județean

Deținutul care a evadat astăzi de la Spitalul Județean de Urgență nr. 1 din Craiova a fost găsit în canalizarea instituției medicale. Bărbatul avea asupra sa o hartă veche de circa 2000 de ani, despre care surse din interiorul anchetei spun că ar fi fost ruptă dintr-un manual de istorie.

”Practic, deținutul voia să ajungă în Germania stecurându-se prin tunelul dacic care trece exact pe sub Spitalul Județean din Craiova. De aici, avea un traseu direct spre Sarmisegetuza, de unde făcea trecerea spre Ungaria, pe alt culoar. Și credeți-ne că ar fi reușit, dar din cauza burții nu a putut intrat în tunel. Iată că și dacii își luau toate măsurile ca prin tunelurile lor să nu treacă oricine”, a declarat o sursă judiciară.

Evenimentul a fost sărbătorit la sediul AUR din Craiova cu o masă în șase persoane la care s-a servit bulz cu mămăligă, friptură de mânz și două sticle de mied (dacă nu știați ce era miedul, acum veți afla): ” Importă mai puțin faptul că domnul acela a fost prins, cât faptul că în sfârșit cineva are curajul să spună adevărul despre tunelurile străbunilor noștri, care iată există! Vivat Dacia Felix!”, au strigat la unison membrii AUR, cu lacrimi în ochi.

Din păcate, harta deținutului a fost reținută și va fi conservată la Muzeul de Istorie a Olteniei, sub pază permanentă.

sursa foto: craiovaforum.ro

Ți-a plăcut articolul nostru? Dă-ne un ”Like” pe Facebook, ca sa citești ultimele niuzuri publicate! Mulțumim!

Autor