Directorul Eugen Georgescu, lăudat de mama lui, după ce s-a infectat cu o bacterie în spital: ” Mânca-l-ar mama, bine că nu a luat șpagă!”

După ce directorul Spitalului Județean de Urgență din Craiova, Eugen Georgescu, a ajuns pacient în Spitalul de Boli Infecțioase, acolo una mama acestuia este medic specialist ”Boli Infecțioase, femeia a avut totuși și un moment de bucurie. Reamintim faptul că managerul SJU a contactat o bacterie, destul de probabil chiar din spitalul pe care îl conduce.

”Mânca-l-ar mama, mă speriasem când am auzit, pe holuri, două asistente vorbind că băiatul meu a luat ceva din Spitalul Județean. Mă gândeam la ce e mai rău, ”Doamne, l-o fi prins cu vreo șpagă ceva!”, deși știam că nu face el așa ceva. Am răsuflat ușurată când mi s-a spus că n-a luat decât această bacterie, ”clostridium difficile””, ne-a declarat Adriana Georgescu, mama managerului SJU Craiova.

Iată așadar că există și manageri cinstiți, care se mulțumesc și cu ”clostridium difficile”, nu numai cu șpăgi de la colegi sau pacienți. Noi îi transmitem domnului director însănătoșire grabnică și Felicitările noastre sincere!

 

Autor