Drumul spre Cotroceni trece prin Craiova: Iohannis, baie de mulțime în autobuzul 3

Este prima zi de campanie. Cei 14 candidați la președinție au ales Craiova pentru startul întrecerii electorale. Și, cum românului îi stă bine ca la început de confruntare să servească măcar un mititel, primele dezbateri electorale se petrec în fața Kauflandului din Craiovița Nouă.
Cel dintâi ajuns în cartier este chiar președintele în funcție, Klaus Iohannis, care coboară vizibil șifonat dintr-un autobuz 3.
” Este inadmisibil ce înghesuială a fost în autobuzul cu care am mers. Însă m-au sfătuit din staff, de la Bucuresti, să fac o baie de mulțime. Acest lucru l-am privit cu atenție și îngrijorare! Vai, și cât a călcat Carmen la costumul ăsta! Scheisse!”, a fost prima declarație a președintelui coborât în rândul alegătorilor.
Iohannis nu apucă să termine fraza, pentru că este întrerupt cu tupeu de o voce mieroasă. ” Eu venit la oltenuri spus la ei tot noi ungurii am fost primii și la Craiova. Eu dacă luat președinte la România, deși mai degrabă ia Craiova Champions League, eu dat Craiova înapoi la Ungaria”, spune Kelemen Hunor.
Proaspăt demisă de la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă lansează atacuri sub centură la adresa contracandidaților. ” He, he, eu la Craiova nu am cum să pierd, că o am pe Olguța aici, mână de fier. Hai, semințe, băieții, semințe, care mai dorește, la 1 leu, dă floarea soarelui, dă dovleac”. În spatele ei, Mircea Diaconu privește confuz: ” Chiar și de fier dacă e, o mână întinsă trebuie să spună o poveste, altfel nu primește voturi. Fiți profesioniști, ce mama dracu’. Așa m-a învățat maestrul Dinică”.
Din mijlocul cozii se aude o voce sugrumată, gravă: ” Să fie în sânge, că mor cu tine de gât!”, amenință Alexandru Cumpănașu pe vânzătoare de la tejghea, agitând nervos pumnul în aer. Aflat mai în spate , Dan Barna cugetă cu voce tare: ” Eu, dacă eram președinte, făceam mai multe magazine Kaufland aici, câte unul pentru fiecare craiovean”. Într-un colț, Ramona Bruynseels încearcă să le explice unor tineri că nu este rudă cu Bruce Lee și nici nu vine de la Bruxelles, ci pur și simplu acesta este numele ei. ”Aha, bine, ne dai și nouă de-o bere”, se arată convinși tinerii.
Văzut de mulți cu șanse mici de a bate și marja de eroare, Theodor Paleologu își face și el loc prin mulțime: ” Eu am venit la Crraiova cu două scopurri. Dacă tot nu o să câștig, măcarr să găsesc câțiva currsanți pentrru scoala mea. Din două, una tot o ieși!”. De acord cu el sunt si Viorel Catarama, Ninel Peia sau Cătălin Ivan, care confirmă: ” Ai dreptate, și noi ne batem cu marja de eroare!”. Cei trei joacă foarfecă-piatră-hârtie cu câțiva pensionari.
Mușcând cu convingere dintr-un mititel, Sebastian Popescu promite electoratului că va face ” o nouă Craiovă”, întocmai partidului Nouă Românie din care provine. ” O să îi spunem chiar așa, Craiova Nouă, cu sediul la New-York, la Mititelu la club”.
Bogdan Stanoevici profită de prezența la Craiova pentru a-și face câteva selfiuri. ” Domnu’ Iureș, faceți și cu mine o poză? Nu, doamnă, nu sunt Marcel Iureș!”. Cel mai confortabil pare se se simtă John-Ion Banu, pe care, deși nimeni nu îl cunoaște, arată că se simte la Craiova ca acasă: ” Păi nu e orașul ăsta orașul Banului Mihai, că doar i se spune Bănie. Deci, cum mă cheamă pe mine? Aud, aud?”
După câteva ore, aproape toți candidații par să fi reușit să servească tradiționalul mititei de campanie. Ultimul la coadă, deși primul venit, Iohannis încă dictează comanda: ” Și aș vrea și la pachet câțiva, mă așteaptă Carmen la hotel”. A fost prima zi de campanie, iar candidații se retrag la sediile din Craiova, pentru a alcătui strategie pe zilele următoare.
Urmărește în continuare aventurile candidaților la președinție în Craiova. Ne întâlnim în 15 octombrie, la ora 19. Și, foarte important, dă-ne un share, să afle toată lumea că ”Drumul spre Cotroceni trece prin Craiova”