Fuego pregătește o surpriză pentru concertul de la Craiova: „Little Fuego” va fi alături de vedetă pe scena din Bănie

Mii de show-uri de neuitat și milioane de fani fericiți! Cam așa ar putea fi descris Fuego, personalitate marcantă a acestei perioade, în care o colindă cântată de  glasul său angelic, ascultată alături de cei dragi, este tot ce aveți nevoie pentru fi fericiți.

Cu toate acestea, vedeta le pregătește o surpriză craiovenilor pentru concertul din Bănie. „Little Fuego”, așa cum este cunoscut la nivel internațional canadianul Michael Buble, va fi alături de ”Părintele colindei moderne” pe scena craioveană. „Este un vis împlinit”, ne-a mărturisit Michael.

„O asemenea ocazie ți se ivește o dată în viață. Nu pot să uit clipele în care așteptam în zadar răspuns la sutele de mail-uri pe care i le trimiteam lui Fuego, în speranța că mă va lăsa să urc pe scenă alături de el. E ceva extraordinar ce mi se întâmplă”, a declarat ”Little Fuego”.

„Dacă voi avea onoarea să cânt alături și de domnul Ștefan Hrușcă la un moment dat, cred că misiunea mea în viață s-a încheiat”, a conchis Michael.