Gest de recunoștintă! Mitropolia Oltenia retrage sutana preotului Mocanu, de la biserica Madona Dudu

Odată cu pensionarea preotului Petre Mocanu, de la biserica Madona Dudu, Mitropolia Oltenia a decis, ca semn de recunoștință, să retragă oficial sutana  în care acesta a slujit zeci de ani.

” Este un moment emoționat în istoria aceste biserici, un gest de normalitate, dar și unul de mulțumire, considerăm noi, pentru activitatea prestigioasă a părintelui Mocanu. Practic, odată cu pensionarea dânsului, se închide un capitol important în existența bisericii Madona Dudu. Am decis, așadar, retragerea sutanei si expunerea într-un loc de cinste în biserică, un loc unde să poată fi văzută pe viitor de urmașii noștri, ca să le aducă aminte de un vrednic slujitor al lui Dumnezeu”, au precizat reprezentanții Mitropoliei, într-un comunicat oficial.

Astfel, sutana în care a slujit preotul Mocanu a fost retrasă în mod oficial și nu va mai fi folosită, ea urmând să devină un fel de piesă de muzeu la biserica Madona Dudu.

sursa foto: www.oltenasul.ro