La Craiova se va organiza prima ediție a Jocurilor Mitropolimpice
Încă o lovitură de imagine dată de Craiova întregii țări. În toamnă, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Dimitrie, în Bănie se va organiza prima ediție a Jocurilor Mitropolimpice. Competiția se desfășoară, momentan, la nivel național, urmând ca de la anul să fie o competiție internațională.
” Am stat și am analizat oportunitatea de a organiza un astfel de eveniment. Clar ne vom bucura de succes, mai ales că vom profita de sărbătoarea bunul nostru sfânt Dimitrie, perioadă în care fluxul de credincioși este mai ridicat ca de obicei”, se arată într-un comunicat de presă emis de Mitropolia Oltenia.
Printre probele la care doritorii vor putea să concureze se numără: 100 de metri viteză în genunchi, cel mai bun timp pentru a pregăti o colivă, genoflexiuni cu lumânarea în mână sau cel mai lung acatist.
” Ne-am gândit să oferim credincioșilor noștri o paletă largă de probe, tocmai pentru a da șansa oricui de a se afirma.Evident, căutăm campioni naționali, care să reprezinte România la o competiție internațională”, se mai precizează în comunicat.
Prima ediție a jocurilor mitropolimpice va începe în 24 octombrie, cu probele de calificări, urmând ca finalele să se desfășoare în 27 octombrie, când va fi serbat Sfântul Dimitrie.
Ți-a plăcut ”niuzul” nostru? Dă-ne LIKE pe Facebook, pentru a afla primul ce publicăm!