La ÎPS Irineu e noaptea Sfântului Andrei în fiecare noapte: se culcă cu o bancnotă de 1 leu sub pernă și se trezește cu una de 500 de euro
Noaptea Sfântului Andrei, care tocmai a trecut, este una miraculoasă, așa cum ne învață tradiția, și există un pământean care a transformat fiecare noapte a sa într-una magică, asemănătoare acestei. Unii spun că se culcă și visează alesul, dar ÎPS Irineu pune câte o bancnotă de un leu sub pernă, în fiecare noapte când merge la culcare, iar dimineața se trezește cu o bancnotă de 500 de euro, în locul celei de un leu.
” Evident că este un miracol, pentru că puterea Sfântului Andrei este una fără margini. Știți bine că a ajuns și prin părțile noastre, ale României, și este evident să își facă simțit harul prin oameni. Da, Sfântul Andrei avea și astfel de puteri, să preschimbe bani”, a explicat un reprezentant al Mitropoliei misterul nopților miraculoase.
N-am înteles foarte bine cum este posibil așa ceva, astfel că am pus totul pe seama miracolului divin. În momentul în care am redactat informația, la plecare, ne-am întâlnit cu un tânăr student la Teologie, care ne-a întrebat: ” Nu aveți cumva să schimbați niște lei într-o hârtie de 500 de euro, că nu găsesc nicăieri în oraș”.