Nea Costică din Leu , discurs ”a la” Greta Thunberg, în fața unei sticle cu bere ” Mi-ai furat tinerețea!”

Inspirat de discursul Gretei Thunberg, nea Costică, un bărbat respectabil din comuna Leu, a ținut un speech memorabil, seara trecută, la un bar din localitate, în fața unei sticle cu bere.

” Mi-ai furat tinerețea. N-a contat că a fost soare, vânt sau ploaie, am venit aici, zi de zi, să beau din tine. Mi-ai distrus visele. Eu nu ar trebui să fiu acum, aici. Mă așteaptă copiii acasă, că luai salariul, să le duc și lor un salam, o pungă cu bomboane, dar nu, eu nu fac asta! Eu stau aici și beau, în timp ce ei mă așteaptă. E totul greșit în asta. De zeci de ani nu fac decăt asta, când vin de la serviciu cu salariul luat. Și apoi mai beau și pe caiet!”, a spus cu vocea tremurând nea Costică, în lacrimile celor prezenți.

Prestația bărbatului nu a rămas neremarcată de săteni. ” Ne-am obișnuit cu el, o face mai mult de fațadă, în general în ziua de salariu. Apoi, a doua zi, se întoarce la bar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, si bea câteva sticle cu bere”, au comentat sătenii de pe margine.

foto: www.recorder.ro

Autor