Nea Mărin și smartfonu’
‘’Auzi mă nepoate, să-ți spui ce pățâi, auzi! N-am de treabă acu vo’ două duminici și mă duc pe la Sache a lu’ Zăpăcitu… de mă, ăl de țâne pe dada Lica, sor’sa lu’ Costică Cârnei.. Costică ăla de era unșpe copii la părinți, că noi când ieșea la poartă să se joace strigam dupe ei: Hai, Craiova, dă-le gol….că era ca o echipă de fotbal, auz’.”
În fine, ajunsăi io aci la Sache, da el, niciuna-nici două, mă ia repede și arătă spre o nepoată a lui, dupe la Craiova.
”Mă, Mărine, hai să vezi ce drăcie a inventat ăștia la oraș. Telefon în care te vezi’’.
‘’Olele, ce vorbă e asta?’’, zîc. ‘’Cum așa, telefon în care te vezi, zâc, telefon în care să te vezi?’’
‘’Mă fraților, și unde nu vine fetișoara asta, auz’ și începe să ne explice: că nu mai e telefoanele cum era odinioară, că astea e smartfon, auzi, cu taci scrin.
‘’Mă firear taciu lor auzî, ce minunăție o fi astea?’’
‘’Hai, bre nea Mărine, că lumea a evoluat, nu mai e cum o știi matale. Ia, uite, vorbește aici cu tanti Dida de la București’’
Și odată îmi băgă fetișcana o drăcie de aparat, ca un televizor mic, sub ochi.
‘’Îu, Doamne ia-mă, iote pe țața Dida. Ce faci bre, cum intrași acolo? Dă-te jos, m-auzi! Da’ Dida râdea și făcea din mână așa. ‘’ Mărine, mă auzi bine, Mărine? Mă vezi, Marine?’’, zice ea.
‘’Eu nu pricepeam nimic, ăștia-și dedeau coate de râs prin casă’’.
‘’ Mă fraților, da cum e telefon ăsta dacă nu are fir? Ori e vreo magie d-aia ca la circ. Că am mai avut noi ani în sat pe unul, Stelică Firfirel, de zicea că face magie și poate să îți dispară lucruri din casă. Da, a dracu magie, apărea la el acasă, auz’?’’
‘’Cum e mă, Mărine, mai văzuși așa ceva? – mă întreabă Sache a lu’ Zăpăcitu.
‘’Mă fraților, v-o spuă pe-a dreaptă, eu nu înțelesăi cum se făcea că a bătârnă, țața Dida, deh, făcea cu mâna în telefon. Și cum e telefon, dacă nu are fir, auzi?’’ .
‘’Da’ duminica următoare merg iar la Sache și aflu mai multe…
Hai noroc și sănătate!’’
Astăzi se împlinesc 37 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Rămâne, pentru mine, cel mai bun actor pe care l-a avut România. Sunt extrem de fericit că am putut ajunge în Băileștiul său natal, că am cunoscut oamenii locului și am văzut locurile care l-au inspirat pe ‘’nea Mărin’’. Acest text este unul care să ne aducă aminte de el. Multumim, Amza, pentru tot!
Autor
