O familie de pinguini, ”musafiri” nepoftiți, de trei zile la Caracal. Localnicii: „S-au acomodat foarte bine!”

O familie de pinguini s-a aciuat, de câteva zile, pe una dintre străzile din apropierea centrului Caracalului. Mai exact de când a început să ningă puternic sau, mai precis, de când zăpada de pe străzi s-a transformat în adevărate ”bancuri” de gheață. Localnicii s-au bucurat foarte tare la vederea micilor înaripate și speră că acestea nu vor pleca prea curând din orașul lor.

”S-au acomodat foarte bine, parcă s-ar fi născut aici. Uneori, fac așa un zgomot puternic, încât alungă și câinii fără stăpân. Cel mai drag le este când le ducem dimineața de mâncare. Ne-am dori să rămână cât mai mult la noi în oraș. Chiar simțim și noi că e iarnă”, a spus chiar primarul urbei, Radu Dumitru Liviu.

Acesta a mai declarat că, pentru a păstra nealterat habitatul pe care și l-au întemeiat pinguinii, nu va mai face deszăpezirea centrului și a zonelor învecinate. Asta și pentru a nu fi acuzat de asociațiile care luptă pentru drepturile animalelor de rele tratamente aplicate acestora, mai cu seamă că pinguinii au și trei pui.

Autor