Pensionarii craioveni, dezamăgiți de noile autobuze: „Credeam că au mai multe locuri pe scaune!”

Criticile la adresa noilor autobuze care rulează pe străzile Craiovei nu au întârziat să apară și vin din partea unor adevărați experți în domeniu. Vorbim despre pensionarii craioveni care, din spusele acestora, nu ar avea locuri suficiente pentru a le satisface cerințele.

„Bătaie de joc, domnule! Este inadmisibil ce se întâmplă”, a început o pensionară să-și strige dezamăgirea față de autobuze. „Credeam că au mai multe locuri pe scaune. Eu-s femeie bâtrână, fac piața de două ori pe zi. Unde să pun cumpărăturile, unde să stau eu? În picioare nu stau că mă dor toate de la osteoporoza asta, abia de mai pot să mă urc în autobuz. Și nici cumpărăturile nu le las jos, că mi le joacă în picioare copiii ăștia needucați”, a încheiat aceasta.

„Au doișpe metri și îi au degeaba. Păi aveam mai mult spațiu la mine în Matiz. Când văd că vine unul de ăsta nou în stație, nici nu mai urc. Aștept să vină de ăla vechi, că acolo am locuri cu miluita. Dacă le-o da prin gând să le schimbe pe toate cu cutiile astea de chibrituri, parcă m-aș lăsa și de piață”, s-a plâns un alt craiovean, ”abonat la RAT Craiova”, după cum a ținut să precizeze.

NOU! Craiovaniuz este pe Patreon! Daca vreti sa sustineti acest proiect si sa ne deveniti ”patroni” accesati linkul de mai jos:

CRAIOVANIUZ – PATREON

Autor