Precizare în cazul incidentului de mediu de la Poiana Mare: nu era ardere de deșeuri, ci doar o primire călduroasă

S-a făcut mult caz pe faptul că astăzi mai mulți săteni din comuna doljeană Poiana Mare ar fi dat foc unor deșeuri, chiar în momentele în care Ministrul Mediului, Tánczos Barna, vizita localitatea. După o anchetă a poliției din localitate, s-a stabilit însă adevărul: oamenii nu făceau nimic altceva decât să asigure o primire călduroasă ministrului și celorlalți membri ai delegației.

”Știți cum se spune, unde e fum, e și căldură. Când a ajuns domnul ministru în localitate, de-abia de trecea de 1 grad în termometre, așa că oamenii s-au organizat ca să ofere demnitarului o primire călduroasă. Nici pe departe intenția de a arde deșeuri în mod necontrolat”, a explicat șeful de post din localitate, după ce a efectuat o anchetă la fața locului.

Oamenii legii au spus că au acordat doar avertisemnte, și nicidecum amenzi: ” Vă dați seama că am analizat bine situația. Sătenii nu au vrut decât să arate că sunt gazde bune. Câțiva dintre ei aveau chiar și sticle de țuică, așa cum este obiceiul să îi servească pe oficiali”, a mai spus șeful de post.

Incidentul a fost comentat și de autoritățile locale, care spun negreșit că gestul consătenilor este unul pur tradițional. ”Întotdeauna noi, aici, la Poiana Mare, ne-am primit oaspeții cu căldură”, au scris cei de la Consiliul Local pe pagina de Facebook.

Autor