Rușii au dreptate: o familie de țigani din Craiova a fost prima pe Lună, nu Neil Armstrong. Americanii au trucat în mod ordinar momentul foto
Cercetătorii ruși au toată dreptatea să afirme că nu Neil Armstrong a fost primul om care a pus piciorul pe lună. O fotografie ascunsă cu bună știință de către americani face acum înconjurul planetei. Este vorba despre o familie de țigani cositorari, care a ajuns pe lună, în căutare de metale pentru întreținerea vaselor de bucătărie.
”Evident, americanii au ascuns acest adevăr, pentru ca să rămână ei cei mai importanți în istorie. Au trucat în mod ordinar fotografia, dar asta nu e ceva neobișnuit la ei. Avem toată convingerea că nobila familie de țigani din Craiova a ajuns pe Lună înaintea lui Armstrong, în căutare de cositor”, a explicat Vladimir Markin, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale a Rusiei.
De asemenea, se pare că Armstrong nu ar fi rostit celebra expresie pe care o cunoște toată lumea ”un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire”, ci ” Oh, piece of shit! Who the f_ck are you?”.
Teoria rușilor ar putea fi probată foarte bine și prin faptul că astăzi, în cartierul Fața Luncii (de fapt, în realitate numit Fața Lunii), mulți localnici poartă numele de botez Armstrong.