Studiul de fezabilitate pentru drumul expres Târgu Jiu -Craiova durează doi ani, pentru că o secretară de la minister a vărsat cafea pe hârtii

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat astăzi că scoate la licitație executarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Târgu Jiu – Craiova, care are ca termen de realizare durata de doi ani. De fapt, este al doilea studiu de acest gen, pentru că primul, care fusese realizat, s-a compromis, după ce o secretară din Ministerul Transporturilor a vărsat cafea pe el.
”Vă dați seama, acum pornim din nou de la zero. Practic, putem spune că nu mai avem nimic pentru că, deși am încercat să mai salvăm fostul proiect, cafeaua s-a îmbibat atât de tare în hârtii, încât s-a deteriorat total. A fost un accident nefericit, i-a mai căzut și cafea fierbinte în poală unui director din companie”, au anunțat consilierii Ministerului Transporturilor.
Autoritățile județene au primit vestea cu tristețe și solicită expres ca acest obicei, al servitului cafelei în timpul ședințelor de lucru, să fie interzis, pentru a nu se mai repeta astfel de incidente.