Tragedia de la ”Notre – Dame”, văzută prin ochii unor doljeni: ” Așa a ars și la noi în comună o cârciumă!”

Incendiul care aproape a distrus Catedrala ”Notre Dame” a fost evocat în această dimineață de mai mulți locuitori ai comunei doljene Ghindeni. Deși au trecut mulți ani de la acel eveniment trist, oamenii și aduc aminte și acum cu durere în suflet de tragedie.

”Era o cârciumă aici, în centru, nu era alta ca ea pe toata raza județului. Nu conta cine ești, dacă nu aveai bani, îți dădea pe caiet, până la salariu sau pensie. Dar în noaptea în care s-a pornit incendiul, a ars ca o torță. Degeaba am încercat noi să salvăm ceva, că nu s-a mai putut intra. Ne-am uitat la ea cum s-a dărâmat în foc”, își aduc aminte localnicii, cu ochii înlăcrimați.

Pe de altă parte, spun unii, în incendiu a fost mistuit și caietul pe care erau scriși datornicii. ” orice eveniment neplăcut trebuie să aibă și o parte bună”, apreciază oamenii care au rămas măcar cu un câștig de pe urma nefericitului eveniment.  Viața și-a urmat cursul la Ghindeni, însă din acele timpuri, nicio altă cârciumă nu mai dă băutură pe caiet.

Autor