”Triplu-axel” istoric la Craiova: Mihai Viteazul coboară noaptea de pe cal și se dă pe patinoar
Cunoscut pentru numeroasele bătălii câștigate, iubitul domnitor Mihai Viteazul uimește la a doua tinerețe, departe de ochii lumii însă. Sau cel puțin așa credea el. Conform unui martor, acesta coboară nopțile de pe calul său și se dă pe patinoarul craiovean montat în fața statuii sale, din piața care-i poartă numele. Niște informații obținute pe surse de Craiovaniuz par să confirme ceea ce a văzut martorul.
„Am și eu plăcerile mele nevinovate. Îmi aduc aminte de momentele când aveam bătălii pe zăpadă la Rânca și-mi venea să mă dau jos de pe cal și să-mi pun schiurile. Îmi fugeau și mie ochii, ca oricărui domnitor la început de drum, dar nu puteam să-mi las oștenii singuri. Acum dacă tot au pus patinoarul în fața mea, am zis să profit. Mă dau doar noaptea însă, după ce toată lumea pleacă, că pe urmă îmi aud vorbe”, ar fi spus Mihai Viteazul la un ospăț, după câteva pocale cu vin.
Martorul, care întâmplător este un fan al patinajului artistic, ne-a mai declarat că spiralele și piruetele sunt printre elementele preferate ale domnitorului. „A încercat și un triplu Axel, la mare artă l-a făcut. Dacă o ține tot așa, iarna viitoare e campion”, a încheiat acesta.