Vești bune pentru calafeteni! Primarul a dublat bugetul pentru anul următor, pe un bilet la pariuri cu cotă 2

Ori e norocos, ori cunoaște trucurile fotbalului. Primarul de la Calafat a reușit să dubleze bugetul localității pe anul următor, după ce l-a pariat pe un bilet cu 3 solisti, cotă 2. Astfel, calafetenii se pot aștepta la lucruri mărețe anul viitor, pentru că, în sfârșit, sunt mai mulți bani de investiții.
”A luat Steaua X2, că știa toată lumea că nu pierde, Lyon 1 solist, că Monaco e jos și Ajax de la 3 goluri în sus. Cotă 2. Fără emoții a câștigat”, a povestit casiera de la casa de pariuri unde a jucat primarul.
Edilul spune că era vremea să joace un bilet mare, care să asigure orașului o șnasă mai bună la dezvoltare, dat fiind faptul că bugetul pentru anul următor se anunța de austeritate. ”Acum o să fie bani și pentru investiții, și pentru salarii, ce să mai, nu mai stăm la mâna rectificărilor bugetare”, a declarat primarul Lucian Ciobanu.
P.S. Pentru a scuti colegii de la publicațiile locale din Calafat să dezmintă această informație, precizăm că ea este una imaginară, cum ar veni pamflet, sau SF. Mulțumim că ne urmăriți și vă invităm să apreciați pagina noastră de Facebook.