Votanții AUR sunt chemați înapoi in laboratoarele de la Moscova, pentru un defect de fabricație: “ Mulți dintre ei știu să înjure, dar nu scuipă!
Cu 10 zile înainte de alegerile parlamentare, mai mulți votanți AUR au fost rechemați în laboratoare, la Moscova, după ce s-au constatat mai multe defecte de fabricație. Cel mai comun a fost descoperit faptul că deși înjură, votantul AUR nu te scuipă, ceea ce este o eroare de program.
” Când am gândit acest prototip nou de votant român, am crezut că l-am făcut perfect. I-am dat câte puțin din nebunia lui Vadim, aroganța lui Diaconescu și flegmele lui Becali, despre Giovani vorbind. Adică am reușit, ne-am spus noi, să scoatem la lumină bălăcăritorul-suprem. Acum, dacă stăm bine să ne gândim, poate că nu lipsea și o genă de Nikita sau Oana Zăvoranu. Vă dați seama, să te înjure, să te scuipe și să sară și la bătaie”, a declarat Iosif Iosifonovici, șeful laboratoarelor de experimente genetice de la Moscova.
Rușii nu dau cifre exacte, dar se pare că cel puțin câteva mii de votanți AUR sunt acum resetați, ei urmând să fie trimiși înapoi în România săptămâna viitoare, dacă erorile vor fi remediate.