Primăria Craiova vrea să inaugureze un stand de mici în fața instituției: „Pentru rotunjirea veniturilor”

Decizie fără precedent, luată de Primăria Craiova la început de 2020. Conform unei surse din cadrul instituției, în fața clădirii va apărea, în curând, un stand de comercializare a micilor si a altor produse din carne, totul pentru „rotunjirea veniturilor”.

„Este o hotărâre pe care am luat-o strict în scop financiar. Abia am pășit în noul an și vrem să prevenim într-un fel cheltuielile neprevăzute prin rotunjirea veniturilor. Să fim precauți, într-un cuvânt. De asmenea, ne gândim să montăm măsuțe în „English Park”, pentru ca oamenii să meargă acolo să savureze micii”, a declarat sursa care nu a vrut să-și dezvăluie identitatea.

Din păcate pentru craioveni, aceștia nu vor putea cumăra bere de la stand-ul amenajat de Primărie, întrucât consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public este interzis și se pedepsește cu amendă.